Să poți ca să iubești vrăjmașul,
Pe cel ce răul doar îți vrea,
În rugăciuni milă să ceri
Ca să se uite vina sa…
Să poți să ierți și ura,
Dar și disprețul mare
Ce ar putea rodii aceasta,
Nu Dragostea sa fie oare?
Să faci mereu doar bine
Și milă să arăți,
Primind în schimb sentința
Nedreptei judecăți.
Să ai multă nădejde
Căci din suspin și greu
Va răsări odată
Doritul rod din cer.
Ce ar putea să rabde,
S-acopere greșeala?
Nu e de-aici din lume
Ci chiar din Dumnezeu!
Și focul sfânt să întrețină
Pentru veciii întruna,
Lumină din ceresul Soare
Doar Tu ne dai puteri pe cale!
“Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit.”
1 Corinteni 13:4-8